24.10.2014

Poate asculti si tu: Jessie Ware - "Tough Love"

     A trecut ceva timp bun de cand am scris ultima oara o recenzie a unui album si intr-un final momentul potrivit a aparut. Cel de-al 2-lea album semnat Jessie Ware, "Tough Love", imi incanta de o saptamana timpanele. Simt cum ma indragostesc din nou de vocea aerata a lui Jessie si de modul in care se impleteste delicat si fara efort cu beat-urile electronice.


     De la primul album Jessie s-a dovedit a fi o cantareata talentata care proiecteaza un gust interesant in muzica si care are o intuitie extraordinara cand vine vorba de alegerea producatorilor cu care colaboreaza. Viziunea ei muzicala se invarte in jurul unui sound experimental care este foarte rar intalnit in peisajul muzical actual.



     Nu foarte des am intalnit o cantareata care sa ma incante intr-un mod atat de delicios si placut fara a tinde sa sune plictisitor. In momentele ei cele mai bune Jessie suna cu adevarat interesant fara sa lase impresia ca ar depune un efort ca sa o faca.


     Urmand debutul sau exceptional din 2012, "Devotion", Jessie abordeaza o varietate de genuri muzicale care ii permit sa ajunga la ascultatori noi, ascultatori cu urechi focusate pe muzica comerciala de exemplu. Unele dintre piesele care o ajuta sa faca acest lucru, precum midtempo-ul "Want Your Feeling" sau “Sweetest Song”, ii vin ca o manusa, fara a lasa impresia ca doar ar cocheta cu ele. Totodata unul dintre single-urile care promoveaza albumul, "Say You Love Me", scris impreuna cu Ed Sheeran, este o balada acustica emotionanta care iti intra cu usurinta pe sub piele; un cantec sentimental care nu reinventeaza neaparat roata muzicii pop.



     Astfel mixul dintre experimental si traditional, soul, pop si electronic plus versurile melancolice alaturi de interpretarea diafana a lui Jessie, sunt ingredientele perfecte pentru un album melodios care ar putea rula ca background muzical in timpul unei expozitii sau al unei seri festive insa si in noptile reci de iarna, la lumina focului din semineu, alaturi de jumatatea ta.
     Personal imi plac "Cruel", "Say You Love Me" si "Champagne Showers".



     M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa o vad in concert pe 30 noiembrie 2012 alaturi de Jamie Woon la Romexpo si sper sa ajung la sfarsitul lui ianuarie pe O2 Arena in Londra pentru a asculta si piesele noi.



     Albumul primeste un 9,5 de la mine. Il recomand cu caldura.

 P.s.: Arunca un ochi si peste recenzia albumului de debut semnat Jessie Ware - "Devotion", si spune-mi ce crezi despre el intr-un comentariu.


 Beldi