Vara trecuta, cu luni înainte ca trupa sa fie ridicata in slavi de revista britanica The New Musical Express (NME) care anunta "The Return of the Great British Guitar Band",site-ul revistei parea deja îngrijorat cu privire la doza mult prea mare de entuziasm adunata in jurul trupei londoneze. După dezbaterea aprinsă, care a urmat rapid în presa de muzică din Marea Britanie, discuţia a ajuns sa sune ca o profeţie. Intre timp, de la criticii trupei, cu greu iesea la lumina o recenzie care sa nu contina vreun joc de cuvinte pe seama titlului albumului de debut, What Did You Expect from the Vaccines?.
The Vaccines, spre binele lor, sunt mai retinuti cu privire in ceea ce priveste aşteptările, decât sustinatorii şi criticii deopotrivă. Condusi de Justin Young, care initial canta indie-folk sub numele de Jay Jay Pistolet, şi chitaristul Freddie Cowan, al cărui frate mai în vârstă face parte din trupa The Horrors, tipii ăştia au fost constienti inca de la inceput cum entuziasmul poate fi o sabie cu două tăişuri - una care deja a propulsat "pub"-rock-ul lor in partea superioara a clasamentelor de specialitate din Marea Britanie, iar alta care pune sub semnul intrebarii impactului trupei pe termen lung. Adevarata gluma pe seama titlului albumului se concentreaza in jurul subiectului dezbatut de trupa in cel de-al doilea single, "Post Break-Up Sex".
Răspunsul, in piesa respectiva, este că ar trebui să ne aşteptăm la o şansă de a uita iubirile noastre trecute pentru puţin timp, urmata de un sentiment de vinovăţie copleşitoare.
Zumzetele chitarilor, vibratiile groase şi ritmurile saltarete sunt lipsite de orice sclipire de originalitate, care ar putea ajuta ascultătorii sa nu se gândeasca obsesiv la alte trupe precum Ramones, The Jesus and Mary Chain sau The Strokes. Altfel nu e nici o ruşine în a asculta melodii catchy pe tonuri concise, brusc executate în care se vorbeste despre diferite probleme infantile din relaţii, iar acest album are mai mult decat câteva.
The Vaccines suna cel mai bine atunci când sunt optimisti, pe ritmuri rapide şi devin surprinzător de greu de scos din cap.
"If You Wanna" bubuie precum o parada militara si ne canta despre o fosta iubita pe care ar primi-o inapoi intr-o secunda, iar "Nørgaard" este o oda jucausa si putin necioplita despre un model danez.
Dar exista, de asemenea, "Blow It Up", care seamana prea ostentativ de bine cu "I Should Have Known Better" de la Beatles, pentru a putea fi savurata pe cont propriu. Este destul de uşor să ne imaginăm ca piesele mai putin upbeat vor merge de minune ,cantate in soare, unei mulţimi ametite cu bere.
The Vaccines au si cateva imnuri umplute cu beat-uri lesinatoare specifice trupelor de fete : "Wetsuit" ne aduce aminte inca o data de o multime pop pe o plaja californiana , iar "All in White" are un ecou specific trupei U2.
Momentul cel mai ciudat este dat de balada "Family Friend", care urca usor catre un perete de zgomot neutru si jenant.
Ca o concluzie finala, Young se întreabă cu voce tare, dacă toată lumea se simte într-adevăr "as high as a kite": "Well, I don't really know if they do, but they might.", iar gandul ma duce direct la scketch-urile comice intitulate "Lowered Expectations" - MadTV.
Articol publicat si pe urban.ro .
