19.05.2009

Nu am avut curaj sa strig "-Nu va aud!"

A venit vara,e clar!

Azi mi-au aparut primii pistrui pe nas de la cat am stat la soare. M-am mirat ca prostu' de splendoarea macilor rasariti din verdeata, am fost hipnotizat de verdele ce ma inconjura si apoi am scrutat zarea cautand forme ciudate de nori. Am lasat deoparte prejudecatile si m-am intins pe iarba. Si-am simtit iarba intepandu-ma usor. Si am inchis ochii. Si am auzit glasuri de copii dandu-se in leagane si bazait de albine si vantul gadilandu-mi narile. Uitasem cum e sa te bucuri de fiecare lucru oricat de mic ar fi el. Poate maine acel lucru va fi mai departe de tine cum n-ai fi crezut vreodata.
Azi am fost pret de cateva minute inapoi in timp cand totul era atat de simplu, fiecare zi era doar un alt prilej sa ies afara si sa alerg, sa rad,sa tip, sa descopar lucruri noi si sa ma joc fara griji, fara mustrari de constiinta, fara frustrari.
Azi am fost din nou copil.

Si prietena care m-a insotit a zambit si a stat si ea pe iarba si cu toate ca e mai mica decat mine cu vreo 2 ani, ea nu a simtit nevoia de a inchide ochii nici macar pentru o clipa. A stat acolo si a tacut linistita. Am sperat ca visa cu ochii deschisi? Deodata mi-a spus ca mai bine aveam niste carti de joc. Se plictisise. Am oftat si m-am ridicat. Ma inselasem.

Cate poti trece cu vederea unui prieten bun? Cate ii poti ierta?
Mi-era teama sa spun cuiva ca e prietenul meu cel mai bun. Era ca si cum l-as fi etichetat. Din momentul ala deja aveam asteptari mai ridicate din partea lui si daca ma dezamagea parca ma dezamagea de doua ori mai mult decat un prieten obisnuit. De aceea nu am avut niciodata prieteni foarte buni ci doar prieteni. Oricum sunt putini, putini dar buni.

Zilele trecute am vazut reclama asta de la Pepsi:



"Nu va aud!"
Mi-ar fi placut sa ma fi nascut cu vreo 4 ani mai tarziu.
Imi amintesc ca eram intr-a-12-a la o ora de informatica si profa s-a apucat sa faca un sondaj pentru a afla la ce facultate dorea sa se duca fiecare dintre noi. Stateam in banca si auzeam de constructii,finante-banci,management,drept,limbi straine ...si m-a lovit...nu stiam ce vreau sa fac si am ramas cu ochii privind fix in gol. Ma gandeam la un an liber in care mi-ar fi placut sa calatoresc, sa vad lucruri noi, sa cunosc persoane noi, sa-mi deschid orizonturile ...habar n-aveam cu ce se mananca facultatea. Doar ideea de a schimba zidurile gri ale liceului si bancile tari cu altele ma intrista,ma facea sa ma simt captiv in cercul asta al "invatacelii". Atunci nu am avut parte de timpul liber de gandire necesar si iata-ma acum, dupa 3 ani de tursim, licentiat dar cu aceeasi intrebare-n cap "-Ce vreau sa fac mai departe?". Mi-ar fi placut sa fi aparut reclama asta atunci, sa aud ca nu e neaparat necesar sa fac ce majoritatea face, sa aud ca nu e neaparat musai sa mergi direct la facultate, sa aud ca nu e gresit sa-ti urmezi adevaratele vise, sa fi putut crede ca se pot implini. Poate acum as fi fost in cu totul alt loc si as fi cunoscut alte persoane si as fi vazut alte locuri,lucruri si as fi trait altfel si as fi fost pe calea inspre a-mi trai visul sau chiar l-as fi trait. Dar care e visul meu? L-am ratacit undeva pe drum, pe drumul asta imbacsit cu hopuri si curbe neasteptate...Nu a avut cine sa ma intrebe ce imi place sa fac, unde as vrea sa ajung, sa ma sustina, sa creada in mine sau macar sa ma asculte. Iar acum ma trezesc in fiecare dimineata , ma uit in oglinda si ma intreb cu ce o sa-mi umplu ziua caci am nimic de facut... Chipul ala din oglinda a prins o crusta de monotonie. Cateodata incearca sa schiteze un zambet, isi ridica timid colturile gurii, inspira aer puternic in plamani si isi spune ca totul va fi bine, iar zilele se scurg si anotimpurile incep sa se succeada si simpla intrebare "-Ce mai faci?" are un amar "-Nimic." drept raspuns. Chipul ala e al unui om trist. Chipul ala e al unui om frustrat.

"Speranta nu ne abandoneaza niciodata! Noi suntem cei care o abandonam pe ea!"

2 comentarii:

  1. "Mi-era teama sa spun cuiva ca e prietenul meu cel mai bun. Era ca si cum l-as fi etichetat. Din momentul ala deja aveam asteptari mai ridicate din partea lui si daca ma dezamagea parca ma dezamagea de doua ori mai mult decat un prieten obisnuit."

    Perfect adevarat, dar n-ai cum sa n-ai nevoie, macar din cand in cand, de oameni care sa-ti fie ceva mai mult decat -un prieten obisnuit- (nu?)

    RăspundețiȘtergere
  2. referitor la pasajul respectiv...era ceva ce gandeam pe la 14-15ani..intotdeauna am avut mai mult decat simplii prieteni langa mine...iar acum...toti prietenii mei,putini sunt foarte buni:X

    RăspundețiȘtergere